"When U find me"
"O sa te ploua pe aripi, Lorelei!"
Recunosc, nu am terminat de citit cartea, dar..mai devreme am citit un blog si...oarecum m-am regasit in acele randuri.De aceea voi aplica metoda copy-paste.Promit sa revin cand voi termina romanul.Atunci eram prea mica, nu intelegeam eu ce e cu iubirea, dar mai ales cu ce se mananca suferinta...
"Ar fi fost probabil ultimele suspine. Era ora 23:00 cand altadata era fericita sau...se bucura de-un somn dulce, alaturi de vise prietenesti ce-i numarau murmurul necontenit.
Tresari. In linistea noptii se pierdeau liniare ganduri petrecute in ziua ce lua sfarsit odata cu inceputul somnului.
Acea tresarire parca-i alunga si somnul. Atingandu-si perna simti un intreg rau de lacrimi pierzandu-se prin tesatura.
Incercand un zambet se simti mica mica in fata uriasului ce se-afisa in fata sa si-i zburatacea departe orice incercare de a fi fericita. De s-ar fi aflat in noapte, in fata marii, si-ar fi auzit-o poruncindu-i simplu: "zambeste!", s-ar fi ridicat si s-ar fi indepartat in graba unei naluci de acea smintita ce-i soptea lucruri necugetate simtirii sale. Ar fi fost prima oara cand fuga o scapa de ceea ce vara i-o arunca in brate iar iarna i-o aducea in vise.
Era de prisos sa se mai gandeasca, insa simti iar cum o lacrima se scurgea pe-un obraz...se stia pierduta deja si inchise ochii.
Fierbinteala lacrimii isi facea drum, ajungand tot mai departe...isi aminti ziua de ieri, zambetul de ieri, cuvintele si pataniile ce se-aflau la doar o zi distanta.
Cat de naiva putuse fi ieri, cand se simti atat de fericita pe nedrept, si cat de trista era simtind lacrimile ce inca munceau din greu sa atinga dimensiunile unui rau...
Suspina. Tremurul ce-o aduse in primul stadiu al visarii fu ultimul ei simtamant.
Acum se strangeau in brate amintirile de ieri, cu cele de azi, cu sperantele de maine.
In "sala de bal", perna inca uda, se juca un balet al lacrimilor ce zburdau falnice intr-un cantec necunoscut de gandurile sale...
Odata cu ultima lacrima ce-i trecu pe obraz inchise ochii cu totul si intra intr-o somnolenta puternica ce-o departa cu totul de gandurile negre ce le avu cu o zi in urma...pentru ca deja ceasurile aratau ora 24:00.
Capul pe perna si bratele dedesubtul sau descriau perfect imaginea infinita "si am ramas cu bratele intinse...ca ale regelui Lear". (Ionel Teodoreanu)
Recunosc, nu am terminat de citit cartea, dar..mai devreme am citit un blog si...oarecum m-am regasit in acele randuri.De aceea voi aplica metoda copy-paste.Promit sa revin cand voi termina romanul.Atunci eram prea mica, nu intelegeam eu ce e cu iubirea, dar mai ales cu ce se mananca suferinta...
"Ar fi fost probabil ultimele suspine. Era ora 23:00 cand altadata era fericita sau...se bucura de-un somn dulce, alaturi de vise prietenesti ce-i numarau murmurul necontenit.
Tresari. In linistea noptii se pierdeau liniare ganduri petrecute in ziua ce lua sfarsit odata cu inceputul somnului.
Acea tresarire parca-i alunga si somnul. Atingandu-si perna simti un intreg rau de lacrimi pierzandu-se prin tesatura.
Incercand un zambet se simti mica mica in fata uriasului ce se-afisa in fata sa si-i zburatacea departe orice incercare de a fi fericita. De s-ar fi aflat in noapte, in fata marii, si-ar fi auzit-o poruncindu-i simplu: "zambeste!", s-ar fi ridicat si s-ar fi indepartat in graba unei naluci de acea smintita ce-i soptea lucruri necugetate simtirii sale. Ar fi fost prima oara cand fuga o scapa de ceea ce vara i-o arunca in brate iar iarna i-o aducea in vise.
Era de prisos sa se mai gandeasca, insa simti iar cum o lacrima se scurgea pe-un obraz...se stia pierduta deja si inchise ochii.
Fierbinteala lacrimii isi facea drum, ajungand tot mai departe...isi aminti ziua de ieri, zambetul de ieri, cuvintele si pataniile ce se-aflau la doar o zi distanta.
Cat de naiva putuse fi ieri, cand se simti atat de fericita pe nedrept, si cat de trista era simtind lacrimile ce inca munceau din greu sa atinga dimensiunile unui rau...
Suspina. Tremurul ce-o aduse in primul stadiu al visarii fu ultimul ei simtamant.
Acum se strangeau in brate amintirile de ieri, cu cele de azi, cu sperantele de maine.
In "sala de bal", perna inca uda, se juca un balet al lacrimilor ce zburdau falnice intr-un cantec necunoscut de gandurile sale...
Odata cu ultima lacrima ce-i trecu pe obraz inchise ochii cu totul si intra intr-o somnolenta puternica ce-o departa cu totul de gandurile negre ce le avu cu o zi in urma...pentru ca deja ceasurile aratau ora 24:00.
Capul pe perna si bratele dedesubtul sau descriau perfect imaginea infinita "si am ramas cu bratele intinse...ca ale regelui Lear". (Ionel Teodoreanu)
2010-02-18 07:04
ce mi-a mai placut. zau asa :x